„Domnişoara Christina” este un roman în care atmosfera, ambiguitatea fantasticului este dată nu atât de prezenţa elementului iraţional, miraculos (strigoiul) în naraţiune, cât de modul în care individul normal trăieşte şi primeşte supranaturalul. Acţiunea se petrece la un conac din preajma Giurgiului. Aici ajung, pentru a petrece o scurtă vacanţă, pictorul Egor Paşchievici şi profesorul arheolog Nazarie care face săpături într-o localitate apropiată unde există vestigii greco-thraco-scitice. El este, în orele lui de graţie, poet. Precizarea nu este lipsită de importanţă: arheologul este un creator, un om altfel zis, cu o sensibilitate receptivă la mituri. Castelul este proprietatea familiei Moscu, formată în momentul în care se desfăşoară evenimentele din naraţiune din doamna Moscu şi cele doua fiice ale ei: Sanda, de care este vag îndrăgostit Egor, şi Simina, de nouă ani, fiinţă – se va vedea curând – îndemoniată, din seria fetiţelor vicioase înfăţişate în romanele indice. Ea este, în fapt, personajul central al romanului, şi nu domnişoara Christina, personajul absent. În roman mai apare şi o doică dubioasă, un fel de vrăjitoare care spune basme şi alte năzbâtii despre domnişoara Christina. Rolul ei în roman nu este precis formulat: martor necredibil al întâmplărilori ciudate, complice a Siminei, personaj secund de decor terifiant.
Elementul dominant va fi noaptea, lumina având menirea de a spulbera groaza şi misterul nocturn.
„Domnişoara Christina” este un prim şi memorabil roman fantastic modern în literatura română. Eliade a dovedit că se poate constitui o operă viabilă literar pornind, nu de la interpretarea folclorului, ci de la experienţa fantastică din folclorul românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu